De azi ne mutăm pe www.blog.teologie.net
Acolo deja avem mai multe articole noi…
Cei care au avut linkuri la blogul acesta, vă rugăm să le modificaţi pentru noul blog…
13/01/2010
Ne mutăm pe alt site
Iarăşi despre gripa porcină şi efectele distructive ale vaccinului
Din presa (virtuală) românească:
Doctorul Mircea Puscasu isi exprima dezacordul fata de vaccinul ucigas
12/01/2010
Generalităţi despe Simbolul de Credinţă. Istorie şi text
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010 drept an al „Simbolului de Credinţă”, reieşind din faptul că în acest an se împlinesc 1685 de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea – 325), când au fost formulate primele 7 articole ale Simbolului nostru de Credinţă, numit „niceo-constantinopolitan”. Numărul de 1685 nu este o cifră tocmai rotundă şi nu ştiu în ce măsură a constituit un motiv serios pentru ca Sinodul să fi luat o asemene decizie, dar dacă ea a fost totuşi luată, considerăm necesar să facem o introducere în istoria acestui Crez, urmând ca pe viitor să se scrie studii serioase şi demult aşteptate, care să reflecte istoria şi teologia Simbolului nostru de Credinţă.[1] (mai mult…)
05/01/2010
Când şi cum să ne împărtăşim
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi‑vă![1]
Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă, mă întreb care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Şi acum o ultimă întrebare: ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?
În Evanghelia după Ioan, cap. VI, găsim cea mai profundă şi mai directă învăţătură biblică referitoare la rostul împărtăşirii cu Hristos. Iată ce spune Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru mine şi Eu întru el” (Ioan 6:53‑56). Vedem deci clar îndoitul scop al împărtăşirii, şi anume: intrarea în relaţie de comuniune cu Hristos, Mântuitorul nostru, precum şi dobândirea „învierii spre viaţă”(Ioan 5:29), adică a vieţii veşnice.
Dacă ne referim şi la contextul în care au fost rostite aceste cuvinte, care „sunt duh şi sunt viaţă”(Ioan 6:63), vedem că Mântuitorul Şi‑a început cuvântul prin amintirea hrănirii cu mană în pustie a poporului evreu (Ioan 6:31‑32), iar aceasta, pentru a arăta atât trecerea de la Vechiul la Noul Legământ (de la curăţirea prin sângele ţapilor la curăţirea prin sângele Noului Legământ), cât şi imposibilitatea pentru om de a trăi chiar şi o singură zi fără mană – „pâinea care se pogoară din cer” (Ioan 6:51)[2].
Nu intră în preocuparea studiului de faţă prezentarea învăţăturii Bisericii despre Sfânta Jertfă, despre realitatea prezenţei hristice în Sfintele Taine şi nici măcar despre roadele („efectele”) Sfintei Euharistii în viaţa omului. Despre această problemă s‑a scris mult, chiar dacă mai mult teoretic (scolastic chiar). Pe noi ne preocupă latura practică, adică în ce măsură atitudinea noastră concretă vizavi de împărtăşirea cu Sfintele Taine este conformă cu învăţătura Bisericii.
Anaforaua din Papirusul de la Barcelona (sec. IV)
O ANAFORA ALEXANDRINĂ NECUNOSCUTĂ.
PREZENTAREA TEXTULUI LITURGIC DE PE PAPIRUSUL DE LA BARCELONA (SEC. IV)
Descărcaţi studiul nostru în format PDF.
Aşteptăm comentariile dvstră aici sau pe forum.
24/12/2009
Epistolele către Corintheni ale Sf. Ap. Pavel. Text revizuit şi comentat
Sfântul Apostol Pavel – Epistola I către Corintheni
Sfântul Apostol Pavel – Epistola II către Corintheni
Traducerea românească a textului a fost revizuită de noi (ierom. Petru Pruteanu) şi tot nouă ne aparţin notele explicative la text. Este o încercare făcută de un teolog preocupat, dar în acelaşi timp, insuficient de pregătit şi specializat pe acest domeniu. Mi-ar plăcea însă ca cel puţin Epistolele Sf. Pavel să le editez în acest fel.
Revizuirea traducerii s-a făcut pe baza Bibliei Sinodale din 1988, pe care am confruntat-o cu diferite ediţii ale textului grecesc, plus o mulţime de alte traduceri mai vechi şi mai noi (în diferite limbi, dar şi româneşti). Deci nu este vorba despre o nouă traducere, ci despre o revizuire, pe alocuri destul de evidentă, a unei traduceri mai vechi. La redactarea textului am consultat tâlcuirile patristice ale Epistolelor, încercând să redăm sensul pe care l-au înţeles şi Sf. Părinţi la anumite texte, deşi uneori această abordare nu a fost posibilă. N-am neglijat nici studiile şi exegeza modernă la diferite texte ale Epistolelor.
În text am introdus în mai multe locuri ghilimele. Deşi chiar în unele ediţii greceşti acele citate (sau posibile citate) nu sunt puse între ghilimele, studiile critice şi exegetice moderne recomandă acest lucru – şi într-adevăr el face textul mai clar.
Urmând ediţiei 1988, cuvintele de legătură sau cele cerute de context, dar care lipsesc din original, au fost introduse în paranteze.
Mulţumim lui Dumnezeu şi-L rugăm să ne ajute şi mai departe în asemenea lucrări.
P.S. Menţionez că în notele de la subsol găsiţi comentarii cu privire la glosolalie (vorbirea în limbi), anathemă, acoperirea capului femeii etc. Nota despre glosolalie poate fi folosită împotriva penticostalilor.
23/12/2009
De ce ţinem duminica şi nu sâmbăta
Odată cu Învierea Domnului, „în prima zi a săptămânii ” (Marcu 16:12), creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru) au abandonat ţinerea sâmbetei (şabatul) şi au început să ţină ca zi de odihnă exclusiv duminica. Această idee este acceptată de toţi creştinii, indiferent de confesiune, cu excepţia „Adventiştilor de ziua a şaptea” , care o dată cu apariţia lor în sec. 19 insistă pe ţinerea sâmbetei, aşa cum este prevăzut în porunca a IV-a din Decalog. Adventiştii spun că această poruncă din Decalog rămâne valabilă, spunând că primii creştini au ţinut sâmbăta până la începutul secolului IV, când împăratul Constantin cel Mare a decretat duminica ca zi de odihnă la 7 martie 321. Este adevărat că a existat un astfel de „decret imperial”, dar el nu are nimic cu teologia creştină. Faptul că abia în 321 Imperiul a acceptat această zi ca zi de odihnă nu înseamnă nici pe departe că ea până atunci nu a fost ţinută de creştini. Convertirea la creştinism a lui Constantin l-a făcut să asigure prin lege ceea ce creştinii la care a aderat şi el ţineau încă de la început. (mai mult…)
Cum a fost scrisă Biblia şi care este raportul ei cu Tradiţia
Am scris şi mai înainte despre raportul dintre Scriptură şi Tradiţie, dar acea abordare este una mai mult dogmatică şi nu ţine cont de polemica ortodoxă cu sectarii la acest capitol. De aceea am considerat oportun să fixez în scris şi alte câteva idei importante în dialogul nostru cu cei care contestă autoritatea Sfintei Tradiţii, mergând pe principiul eronat “sola Scriptura” (“doar Scriptura”).
De la bun început trebuie să fim atenți şi să nu cădem în plasa pe care o aruncă sectarii în predicile lor, făcând confuzia între Sfânta Tradiţie şi obiceiurile populare sau tradiţiile locale (indiferent de natura lor), pentru a-i abate şi pe ortodocşi de la percepţia corectă cu privire la Sfânta Tradiţie a Bisericii, despre care am vorbit în articolul precedent. Cei care încă au neclarităţi la acest subiect (implicit la noţiunea de “Tradiţie”) să citească articolul de mai sus şi alte izvoare, dorind ca, în cele ce urmează, să spun câteva cuvinte despre modul în care a fost scrisă Sfânta Scriptură şi cum a fost ea transmisă şi a ajuns până la noi. (mai mult…)
22/12/2009
Părintele Sofronie despre rătăcirile academismului teologic
“Rogu-vă, mântuiţi-vă de acea aberaţie – diplomele academice…”
“(…) Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile mântuirii noastre în Dumnezeu. Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu. Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi. Asemenea Sfântului Ioan din Kronştadt, ei terminau Academia fără să-şi piardă credinţa, plini de experienţa harului ce le fusese dată în copilărie. (mai mult…)
Teologia Cuviosului Siluan Athonitul
Teologia Cuviosului Siluan Athonitul – o adevărată „piatră a scondelii” pentru cultura teologică contemporană
“A crede că Dumnezeu exista e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.” (Avva Siluan) (mai mult…)
